Federaţia de Fotbal din Yemen a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că selecţionerul Sami Hasan Al Nash a murit din cauza covid-19, relatează agenția de presă AP.
Forul arată că antrenorul a decedat luni, într-un localizat în orașul Aden, din sud-vestul țării.
Potrivit presei locale, Sami Al Nash s-a infectat în timp ce se afla în cantonament cu echipa naţională, luna trecută, în provincia Shabwa.
Naţionala Yemenului urmează să dispute trei meciuri de calificare la Cupa Asiei şi la Cupa Mondială din Qatar. În preliminarii, Yemen este în grupă cu Arabia Saudită, Uzbekistan, Singapore şi Palestina.
Țara din Orientul Mijlociu, care a fost cuprinsă în ultimii șapte ani de un război civil îngrozitor, suferă de o creștere a numărului de cazuri de coronavirus. Valul uriaș de infectări a copleșit deja spitalele deja afectate de războiul civil.
Conflictul din Yemen a pornit după ce rebelii Houthi, susținuți de Iran, au preluat controlul asupra capitalei Sanaa și a părții de nord a țării. Acest lucru a forțat guvernul și președinția să își mute sediile în sudul țării, apoi în Arabia Saudită.
O coaliție susținută de Statele Unite ale Americii și Arabia Saudită a lansat o intervenție armată împotriva rebelilor Houthi în anul 2015, într-o încercare de a restabili ordinea, însă conflictul este încă în desfășurare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER